Călătorii, amintiri din suflet

#Castel Thurant, #Castel Eltz

Fiecare zi liberă este un prilej de-a pune la cale o escapadă. Așadar, punem gps-ul la treabă, care deja face parte din familie.

Destinații:

#Castelul Thurant

DSCF2938

Mergând pe un drum șerpuitor printr-o pădure bătrână, zărim o alee înspre care am pornit pentru a ajunge la destinație. Coroanele copacilor se uneau formând un tunel aflat într-un freamăt misterios. Ajungem la poarta castelului, o poartă impunătoare care avea de spus atâtea…

Castelul este exact ca în povești… înconjurat de podgorii minuțios orânduite, de păduri misterioase și tăcute, salutat de Moselle.

DSCF2939

Printre ruinele acestui sit, am vizitat capela de o frumusețe aparte. Încântătoare erau tavanul pictat în cer de noapte, fereastra, statuile și icoanele. Toate purtătoare de istorie.

DSCF2956

Am coborât în beci, unde n-am stat prea mult, pentru că izul de oțet emanat de butoaie, nu făcea o combinație prea ușor de tolerat cu izul de lut, de piatră udă, de mucegai.

Pe aleile sitului sunt prezentate arme și armuri. Într-o cameră închisă pentru vizitatori, puteai să vezi de afară câteva obiecte salvate: veselă, masă, scaune. Niște trepte urcă spre un loc cu o încărcătură apăsătoare, era locul în care erau ținuți prizonierii.

DSCF2983

Locul care îți aduce liniște este în turn. De acolo priveliștea este o invitație la visare. Peisaje cu adevărat romantice, unice prin frumusețe.

Acest sit este monument protejat, fiind inclus în lista monumentelor de stat și declarat zonă protejată.

După o plimbare prin curtea castelului, am plecat spre o altă destinație.

# Castelul Eltz

După ce am parcat mașina, am mers la pas până la castel. În inima pădurii, departe de ochii lumii, după ce-am străbătut o potecuță vreo 20 de minute, de după o cotitură, se întrezărește un edificiu spectaculos. Ziduri înalte și impunătoare care se termină cu multe turnulețe. Este considerat cel mai frumos castel din Germania, și n-a fost niciodată cucerit. Este situat pe valea râului Eltz, în apropiere de munții Eifel.

DSCF3036

Ca și la castelul precedent, și aici zidurile păstrează arme și armuri, colecții întregi care tapetau pereții, doar că aici n-am avut voie să fotografiem. Am fost preluați de un ghid care ne-a trecut repejor și cu grijă prin câteva încăperi foarte mari, cu pereții acoperiți de picturi și arme, tavane foarte înalte cu grinzi de lemn. Mobilierul foarte fin, acoperit cu tapiserii. Totul reușește, cu minim de efort, să te transpună vremurilor apuse.

Castelul este deținut de aceeași familie, încă de când a fost construit, mai exact de 33 de generații.

Deși făceai o vizită în evul mediu, găseai și aspecte plăcute, impresionante…ferestrele erau realizate din părți circulare de sticlă, toaletele funcționau cu apă de ploaie colectată de pe acoperiș, și cel mai important pentru acea vreme, camerele castelului erau încălzite. Bucătaria era foarte dotată pentru acea vreme, având și chiuvetă, inclusiv un fel de frigider realizat în piatră. Mâncarea era pusă în coșuri iar acestea erau ridicate înspre tavan cu un scripete, astfel se fereau bucatele de năvălirea șoarecilor.

DSCF3048

Cel mai mult m-a impresionat Sala Mare, camera de consiliu, unde era permis să se spună orice, fără să existe pedeapsă, lucru sugerat de o mască ce reprezenta un prost, iar pe peretele opus, era un trandafir, simbol al tăcerii, tot ce se discuta între acești pereți, rămânea secret.

A fost cu adevărat altceva. A rămas o amintire profundă…și pentru că a fost o călătorie destul de epuizantă, că nu-i ușor să mergi până în evul mediu și înapoi, ne-am oprit să servim prânzul pe o terasă a castelului.

Ne-am întorsc acasă, în Griesheim, pe același drum însoțit de-o parte și alta de case și castele îngijite, întreținute și romantic amenajate. Păduri, dealuri și podgorii, totul așezat milimetric, cu grijă și dăruire. Curățenia este suflu locului. Deși eram epuizați, ne-am oprit pe malul Rinului.

#Rinul  nu diferă foarte mult de Dunărea de la Tulcea. Poate de-asta mi-a și plăcut atât de mult să-mi petrec cele mai multe seri pe plaja modestă, dar foarte încântătoare și generatoare de energie.

 

 

 

 

 

Reclame
Călătorii, amintiri din suflet

Topolog

1 septembrie. Prima zi de toamnă, anotimpul sufletului meu. M-am născut toamna, am zâmbit primăvara, am trăit vara și am dezlegat mistere iarna.

Ploile de toamnă îmi umplu sufletul cu unde curcubeice, îmi zâmbește existența și ador să mă culcușesc sub o păturică atunci când prin fereastra larg deschisă își fac loc firișoare reci de vânt.

Sunt fiica lui noiembrie. Nimic mai perfect.

Toamna are parfumul copilăriei, a emoțiilor pentru primele zile de școală, a fructelor gustoase, a naturii care se pictează în culori divine.

Toamna, natura se îmbracă în mantie magică de gusturi, parfumuri și vin.

DSCF5968

Toamna începe cu gândul la împărăția florilor și la mama…măcar gândul e la ea, în ultimii ani. Pașii ne duc, pașii ne aduc. Doruri multe am avut și vara asta. Pe unele le-am bifat…pe altele le-am lăsat pe stele.

Mi-am dorit să văd Tulcea, să ajung în casa părintească. N-am ajuns până acolo, dar tot am petrecut cu ai mei patru zile la căsuța de la sat. Nu orice fel de sat, ci satul în care au trăit bunicii mei pe linie maternă, cel în care mi-am petrecut perioade importante, cu puternic impact emoțional, cu amprentă pe întreaga și restul existenței. Alături de Letea și Tulcea, Topolog închide triunghiul  existenței mele.

Cele patru zile au trecut ca patru minute.

Diminețile aveau aceleași păsări din copilărie. În ciuda timpului care a trecut uimitor de repede, guguștiucul e același și se ia la întrecere cu fix aceeași cocoși. Deschideam ușor ochii, ascultând cântecul păsărilor și vedeam aceleași raze de soare care pătrundeau în casă prin vița de vie.

DSCF5971

Cafeaua o savuram cu părinții pe prispă și privindu-mi copila cum se juca printre flori. Un tablou pe care l-aș fi înrămat pentru eternitate.

Strada pe care mă jucam mai poartă vag urmele copilăriei. Ca să revăd momente, trebuie să închid ochii pentru că s-au schimbat multe, iar un covor de asfalt mi-a acoperit pașii copilăriei.

DSCF5970

Am plecat mai departe. Am plecat la pădure. Pădurea Topolog. Mereu am preferat să mergem la Schit care este printre copacii acestui minunat loc. Aici este o mănăstire care deține o comoară.  Lângă cea mică și veche, se ridică o mănăstire nouă, frumoasă.

DSCF5717

Și acest loc are o istorie.

Povestea spune că un om tăia copaci din pădure. Printre cei însemnați pentru tăiere, era și unul magic. Oricât se străduia omul să-l taie, nu reușea. Cu ambiție și perseverență, au reușit să-l răpună. Copacul n-a căzut oricum la pământ. S-a despicat în două părți egale lăsând la vedere o cruce. Aici s-a ridicat această mănăstire.

DSCF8397

În timp ce admiram noua mănăstire, o măicuță mi-a dăruit o carte de rugăciuni și am stat de vorbă. În doar câteva minute, mi-a povestit toată viața ei. Mi-a plăcut să o ascult. Avea un fel de-a spune captivant. Mi-ar fi plăcut să vorbim mai mult…

 Mi-am continuat plimbarea pe cărările pădurii. Cândva, obișnuiam să petrec foarte mult timp aici. Veneam cu familia și stăteam în inima naturii. Cândva, aveam mai mult timp. Am revăzut locurile în care râdeam, spuneam glume, povesteam sau pur și simplu contemplam natura.

DSCF8312

DSCF8344

Acum mi-am adus copila să vadă locurile frumoase din care mi-am luat seva pentru viață. Era încântată. Era ca din peisaj, și asta putea doar să mă bucure.

În celelalte trei zile, am stat pe lângă mama, am stat de vorbă cu tata…

Duminică dimineața, bagajul în mașină și iar la drum…Las în urmă un glob de amintiri, un sat frumos în care mă regăsesc, o pădure veșnic a mea și o căsuță în care-i găsesc vara pe ai mei.

DSCF5924

 

DSCF5954

DSCF5943

 

Călătorii, amintiri din suflet

Austria- Hallstatt

DSCF5505

Dacă aș alege vreodată să mă mut în altă țară, aș alege Austria. Uneori te îndrăgostești și faci alegeri fără motive, însă disciplina din țara asta m-a făcut să o ador. Până și iarba este tăiată milimetric, totul este ordonat, sclipitor, viu și toți oamenii sunt harnici. Ei nu așteaptă autoritățile să le ia gunoiul din curte și nici să le pună mâncarea sub nas.  Este țara în care am văzut tinerii muncind cot la cot cu părinții. Și am mai observat ceva….nu sunt depresivi. A nu se înțelege greșit. Nu fac o comparație…sunt doar constatările mele vis-a-vis de această țară.

40370987_277952222830199_8220329961572007936_n

În această vară, am vizitat de două ori Austia.

Sfârșitul lunii iulie aducea și sfârșitul șederii în Germania, deocamdată.

Cu două zile înainte de plecare, adică în ziua bagajelor, mi-am luat de dimineață o cafea și-am început să privesc în jur. Mi-aminteam de prima zi în care intrasem în casa asta. Fusesem, din varii motive, puțin dezamăgită de locuință, în prima zi….dar cum omul sfințește locul….se pare că ajunsesem, într-un timp foarte scurt, să mă atașez.

Am rememorat amintirile din acest loc, apoi m-am apucat de făcut bagaje…parcă bombănind, parcă uscând o lacrimă pierdută în colțul genelor.

Gata bagajele cu suspinul final aferent. Multor locuri le-am spus ,, acasă”…

 

40379653_950059275182122_3114402260889632768_n

Iar pe autostradă, iar în viteză…lumini, mașini, culori, peisaje, visători, leneși, vitezomani. Ai ocazia să vezi atâtea tipologii umane.

Ajungem în Austria.

DSCF5105

Peisajele se întrec în frumusețe. Ai vrea să le poți decupa ca să te însoțească o viață. Ai vrea să te pierzi în frumusețea munților și a pajiștilor minuțios întreținute, a pădurilor curate și iubite.

40427406_301573637063825_8354459878965641216_n

E atâta frumusețe, încât nu mai poți articula cuvinte, doar te uiți și respiri viață.

DSCF5165

Timpul trece și ne apropiem de punctul de cazare. O cabană sus pe munte ne aștepta. Cea mai înaltă culme poartă pe umerii ei o cabană rustică cu piscină și căluți. Se pare că e o afacere de familie. Cei doi soți sunt ajutați de fetița și băiatul lor.DSCF5156

Am petrecut clipe minunate. Aici frumosul te îmbrățișează. Poți sta liniștit să asculți vuietul văzduhului, te poți bucura de piscină…sau pur și simplu te lași moale în brațele naturii.

40413557_307840250019984_3870039608444059648_n

 

Camera a costat 70 de euro cu micul dejun inclus. Noi am plătit 120 de euro, pentru că am participat și la grătarul de seară.  Prețul destul de piperat în comparație cu 40 cât am dat a doua oară în Austria, la pensiunea Fichtenhof, dar fără mic dejun și fără grătar, în schimb băuturile n-au intrat pe bon. Matematică, dar ce mai contează când reușești să te simți bine, măcar câteva clipe, în goana vieții.

40427409_1684545521656085_8206674954867965952_n

A doua zi, n-am plecat spre casă, ci spre Hallstatt, un loc numit Raiul pe pământ, un orășel pe care chinezii l-au copiat cu maximă fideliate în China. Așa se explică și numărul mare de chinezi. Se zice că vin în vizită pentru a se convinge de veridicitatea lucrărilor din țara lor.

DSCF5414

E cu adevărat un colț de Rai. Stațiunea montană este situată pe malul sudic al lacului Hallstattersee și găzduiește o mulțime de minuni.

Pornind la pas prin Hallstatt, există șanse să rămâi încremenit în fața caselor de o frumusețe inegalabilă, cu ferestrele acoperite de flori, dar mai ales  în fața munților care se înalță cu mândrie.

DSCF5576

DSCF5397

După ce-am ajuns sus pe munte, a trebuit să stau preț de câteva clipe să mă regăsesc. Toată ființa mi-era cuprinsă de o mega emoție, pentru că așa priveliști mi-a fost dat rar să văd. Există o platformă, ca o prova, de pe care vezi orășelul de sus și-ți dă impresia că plutești deasupra lacului.

DSCF5508

DSCF5511

Excursia noastră s-a terminat cu o plimbare prin pădure.

DSCF5506

Pentru că Hallstatt a rămas cu niscaiva enigme, am promis că ne vom mai întoarce.

Călătorii, amintiri din suflet

#Frankfurt pe Main #Mainz

 

Odată cu înaintarea în vârstă, mi s-au activat unele trăsături pe care credeam că nu le am.

Înainte, vizitam locuri într-un mod firesc, natural. Azi, tot ce vizitez are un suflu aparte. Ca atare, pentru că-mi plac sentimentele care mă învăluie când sunt într-un loc nou, întocmesc o listă cu tot ce pot vizita.

DSCF2423

Pentru prima dată în Frankfurt pe Main.

După ce am parcat mașina, am vizitat o parte a orașului la pas. De-o parte și de alta, se înălțau reci, austere, futuriste clădiri  de sticlă.

Aveam primul obiectiv: Main Tower. Voiam să văd orașul de la o înălțime de 200m. După ce am urcat cu liftul…parcă o veșnicie, am ajuns pe platforma de pe care orașul părea doar o machetă.

 Este singurul zgârie-nori din Frankfurt pe Main cu un observator public.

Designul turnului prezintă ceea ce pare a fi două turnuri lipite. Cel mai mic  este de formă cuboidă , iar cel înalt  este un turn circular cu un întreg exterior de sticlă. Acoperișul zgârie-nori este depășit de un turn de comunicație de 40 m. 

DSCF2431

DSCF2437

După ce ne-am delectat cu minunatele priveliști de printre nori, am coborât la o plimbare pe Podul de fier, primul pod suspendat din Europa. A fost construit cu peste 100 de ani în urmă și poartă semnele apei de-a lungul vremii. Este un pod destinat pietonilor și leagă centrul orașului de Sachsenhausen. 

DSCF2409

Odată ce-ai pus piciorul pe pod, ești asimilat de o mulțime care formează un imens fotograf cu mai multe mâini, naționalități și temperamente.

A fost cu adevărat altceva…a fost Podul Babel.

DSCF2404

Plimbarea a continuat pe un vaporaș. De pe Main, malurile dezvăluie peisaje încântătoare și poți vedea clădirile cu arhitectură impresionantă, o parte a orașului vechi din capitala financiară a Germaniei.

 

DSCF2467

A fost o plimbare care a echivalat cu o tură într-un carusel, în timp ce priveam printr-un caleidoscop.

DSCF2410

Obiective de vizitat mai erau multe, dar  seara și oboseala ne-au direcționat pașii către casă.

Prin Mainz

Rămăsese să mă întorc în Frankfurt, măcar să-i mai fac o vizită și lui Goethe…dar n-a mai fost să fie. Totuși, ca să nu-mi fie chiar ciudă, am mai întins o plimbare până la Muzeul  Gutenberg. Toate eforturile lui Johannes Gutemberg, prin care a contribuit la dezvoltarea tehnologiei tipăririi,  au constituit o mare curiozitate pentru mine.

DSCF4313

Foarte sensibil. Un loc cu o influență aparte, un loc în care am simțit fiorii clasei întâi. A începutului. Cum am pătruns în muzeu, mirosurile de tuș, de cerneală, de carte, de foaie m-au plimbat pe culoarele amintirilor.

În întunericul pleoapelor închise, vedeam o fetiță cu o uniformă albastră și două codițe. Pe bancă erau cărți noi și un penar cu pisici.

Muzeul este Raiul cărților. Bucuria a fost umbrită de interdicția de-a fotografia exponatele. Până inventez un cablu sau o metodă de-a descărca fotografiile din ochi, am să scriu aici doar câteva impresii.

Nu se știe dacă Gutenberg a inventat fără influențele chinezești tiparul, dar a adus și el un suflu,  inventând un nou tip de presă tipografică folosind literele mobile, pentru prima dată în Europa.

Muzeul te delectează cu minunile lui. Lucrările adăpostite de pereții imobilului, care a suportat extinderi în repetate rânduri, și care a fost inițial înființat de locuitorii din Mainz în anul 1900, au o valoare incomensurabilă. Pe lângă cărțile unice, care chiar te lasă cu gura căscată,  și sunt adevărate bijuterii, m-au fermecat tușurile de diferite culori, obținute din praf de  pietre, scenetele prin care se reprezenta truda fiecărui popor și interesul dat pentru cultul cuvântului scris.

A fost o vizită într-un giuvaier imens, un giuvaier al cuvântului scris.

Am continuat plimbarea prin Catedrala din Mainz.

DSCF4370

Construcția a început in anul 975, la ordinul arhiepiscopului Willigis și a împaratului Otto al doilea, și a fost  terminată in 1009. În ziua sfințirii, lăcașul a fost distrus de un incendiu. Au început lucrările de reconstruire și a fost dată in folosință in anul 1036.

DSCF4422

Catedrala este o adevărată operă de artă. Este imensă și te cucerește cu totul. Zidurile înalte te fac să te simți ca într-un culoar a istoriei și a religiei. Simți bătrânețea și te întrebi ce e adevărat și ce e ascuns.

DSCF4438

DSCF4466

Am ajuns și la Muzeul Domului, unde chiar am simțit o apăsare imensă. N-am știut cum să ies mai repede. Scenetele, tablourile, sculpturile te fac să simți durere.

DSCF4575

DSCF4555

 

DSCF4567

Și dacă n-a fost de ajuns, am plecat și la Biserica Sfântului Ștefan. Aici mi-am dat seama că religia mea o reprezintă iubirea și iertarea.

Ferestrele mi-au atras atenția. Au fost pictate de  Marc Chagall, iar biserica a fost construită datorită arhiepiscopului Willigis. Am stat preț de câteva minute bune și am admirat, fără să mă plictisesc, acest lăcaș. Am studiat, în amănunt, toate scenetele, care, la un loc cu cele de la catedrală, m-au pus pe gânduri.

O încărcătură aparte. Ca toate celelalte biserici catolice, și aceasta avea o curte interioară. M-am plimbat prin razele soarelui având o sumedenie de întrebari . 

DSCF4621

DSCF4633

DSCF4705

În restul zilei, am admirat străduțele decupate din povești și căsuțele fascinante. Chiar era necesar să termin plimbarea într-o notă optimistă.

 

DSCF4609

DSCF4753

DSCF4596

DSCF4589

 

 

 

Călătorii, amintiri din suflet

Letea

 

Când simt parfumul verii, mă apasă un dor plăcut și dureros, melancolic și înălțător. Mă renaște. Este dorul de Letea. De ce vara? Vara mi-o petreceam la bunica, la Letea.

DSCF4827

În 2012, după 17 ani, timp în care n-am mai fost în acest sat, mi-am făcut curaj să calc tărâmurile magice ale copilăriei.

Satul era același… și totuși altul. Unele drumuri  erau diferite, erau pietruite, iar oamenii voiau asfalt, pentru a circula mai lesne cu tractoarele și mașinile. Cândva, drumurile erau ulițe din nisip strălucitor, sidefat pe care treceau rar căruțe. Tractoarele erau foarte rare, iar cel mai vestit era tractorul care făcea curse între vapor și sat. Era cel mai așteptat tractor, era tractorul care-mi aducea părinții de la Tulcea. Era tractorul care aducea cea mai mare bucurie pentru un copil.

După ce ne-am cazat, am plecat în căutarea casei în care petrecusem vacanțele. Am plecat singură, deși nu prea mai recunoșteam străzile de azi, casele erau schimbate, multe părăsite, iar ultima dată când fusesem aici, aveam 10 ani. Mi-am activat instinctele de orientare și am ajuns în fața casei celor mai respectați oameni: pădurarul Ștefan Gheorghe și Haritina, soția lui, o gospodină desăvârșită. Au fost oameni cu carte și au avut cea mai frumoasă gospodărie. Și cel mai important, bunicul meu a luptat pe front pentru România.

DSCF4479

Casa bunicilor avea alți proprietari. Am intrat, nu ca odinioară, dar dorul era prea puternic. Am atins peretele bucătăriei de vară și am simțit suferința casei. În vibrația ei mi-a transmis că suferă și că-i este dor de mine, că-i este dor să mă adăpostească, că-i este dor să capteze în pereții ei ecoul râsului meu, bucuriile mici, ghidușiile, să mai asculte povești cu vampiri, războie și iele. Adormeam cu poveștile bunicii și mă trezeau pașii ei de pe lângă fereastră. În doar câteva minute, am retrăit miile de momente petrecute acolo. Toate aveau o istorie…și băncuța de sub streașină, pe care mă pusese mama când venise de la Tulcea, și-mi văzuse mâinile murdare, până la coate, de zeamă de pepene, iar eu am crezut, de rușine, că a căzut cerul peste mine, zăvorul de la porta albă nu mai era, dar auzeam muzica lui și scârțâitul scândurilor ca atunci când, în fugă, trânteam poarta. Trec cu privirea peste toate….și toate îmi vorbesc. Îmi venea să mă contopesc cu toate sau să fug cât mai departe.

DSCF4497

Am plecat mai departe, să văd satul, să reîntâlnesc copilul de odinioră.

Multe erau schimbate, iar cele pe care le recunoșteam, erau ruinate. Multe case părăsite, altele ridicate. Am înlânit niște copii. Erau pe strada pe care mă jucam și eu. M-am oprit să vorbesc cu ei. Cel mare mi-a spus că-i al Anei, dar eu știam că Ana nu poate avea copii…și mai știam și al cui este, intuiam, dar i-a fost jenă să spună cine-i sunt părinții. Din păcate, lacrimile nu pot ajuta astfel de cazuri.

Am ajuns și la cimitir. Am ajuns la mormântul bunicilor. Le-am făcut curat, am stat de vorbă, am râs, am plâns. E dureros și frustrant să vezi o parte din tine în groapă. Fine, acceptăm firescul cu care am fost educați.

DSCF4696

A doua zi, s-au înhămat caii la căruță și am plecat spre lacul cu apă sărată de la marginea satului.

Ne-am așezat la umbra singurului copac de pe o îngustă plajă. Apa era magnifică și magnetică. O apă misterioasă apărută în zona sărăturile. În timpul lui doisprezece, o baie în apele acestui lac, era o binecuvântare. Ce-i drept, uneori, mă cuprindea o stare stranie cauzată de un spirit bizar al locului.

DSCF4638

Ca să ne mai destindem, ne confecționam și haine din nămol luat dintr-o gropicică de pe plajă. Localnicii spun că are proprietăți terapeutice, pentru mine avea proprietăți pentru amuzament.

Seara ne-am petrecut-o la poartă, pe o băncuță, de pe care priveam bolta cerească foarte ofertantă în spectacole celeste.

De dimineață, am plecat cu inima deschisă spre o altă lume.

DSCF4932

DSCF5014

Am plecat pe cărările pe care bunelu meu mergea cândva și cunoștea fiecare fir de iarbă și fiecare copac. Am intrat pe un tărâm magic, pădurea Letea. După primii pași prin pădure, am simțit o îmbrățișare din alte timpuri. Am pătruns într-o altă lume, o lume de basm, iar primul lucru pe care am vrut să-l fac, a fost să văd secularii. Ne-am oprit la cel din fotografie și l-am mângâiat ca pe un copil. Sigur bunelu avea notată existența lui și-l ocrotea. Am încercat să aud ecoul pașilor lui bunelu. Venea des pe aici, avea gânduri, idei, citea mereu.

dscf4969.jpg

Ne-am îndreptat pașii spre dunele de nisip unde m-am simțit iar copil. A fost o reîntâlnire cu mine însămi și cu cele mai minunate ființe, căluții din pădure.

DSCF5098

DSCF5072

DSCF5054

La întoarcerea în sat, ne-am oprit pe dig, de unde am admirat joaca unor copii în apă, libertatea și nuferii.

DSCF5310

DSCF4840

E vară. 2018. Mă încearcă dorul….

DSCF4711

Călătorii, amintiri din suflet

Castelul Frankenstein

 

 

37697572_2587711974588074_8312876173109493760_n

 

Pe bune! Cine n-a auzit de Frankenstein? Mie mi-a marcat anii de liceu. Am vizionat filmul într-o noapte, cu lumina aprinsă…pentru că mă cuprindeau stări de teamă, dar mă fascina  subiectul și nu puteam să închid televizorul. Apoi am găsit cartea și mai multe variante cu mitul Frankenstein. 

Anii au tot trecut și, uneori, mai aveam momente în care derulam primul  film, fascinându-mă ambiția doctorului, puterea iubirii și a dorinței, iar rezultatul luptei lui a fost magistral, generat de pierderea iubirii.

Ei, și uite așa, îmi oferă mie viața șansa să ajung și la castelul lui Victor Frankenstein, ca să nu-mi mai fie teamă, ci ca să ajung să ador locul și toată povestea lui.

DSCF3206

În apropiere de Darmstadt, un drum șerpuitor printr-o pădure misterioasă te urcă până pe cea mai înaltă culme, loc în care te cuprinde un spirit bizar.

În fața mea, arborii dezvăluiau zidurile masive, reci și pietruite ale unei cetăți.

Din castel au mai rămas câteva ziduri și două turnuri, de unde priveliștile sunt hoațe de respirații. 

37703416_2587711987921406_8877643022251065344_n

După ce am urcat niște scări șubrede de lemn, am ajuns în turn. Fereastra mi-a etalat un peisaj de care m-am îndrăgostit, ochii nu mi-au fost nicicând atât de fermecați de un peisaj. ,,Eu aici rămân!”, au fost singurele cuvinte pe care le-am putut îngăima. Eh, a rămas doar o dorință, o vibrație peste pădurile care cântau în freamăt și tril.

37730691_2587711944588077_6465972542849941504_n

 

Am rămas doar câteva minute la acea fereastră și am simțit doar cum ființa mi-e cuprinsă de o năzuință puternică, de un dor.

A doua vizită.

DSCF3773

Timpul nu ne-a mai permis să explorăm și împrejurimile, dar pentru că am rămas profund impresionați, la câteva zile am revenit, pentru a parcurge și circuitul din jurul castelului. Fermecător. Ne-am înarmat cu provizii, ne-am echipat adecvat și plini de entuziasm ne-am aventurat în necunoscut…și-am fost, pentru trei ore, din nou copii.

DSCF3389

Traseul a început cu o micuță grădină cu plante. Menta lui Frankenstein are un parfum demențial.

DSCF3390

Sunt uimitoare drumurile special amenajate pentru relaxarea oamenilor. Un lucru atât de mărunt care aduce atât de multă bucurie în suflet.

Este impresionant respectul nemților pentru natură și felul lor de-a își face drumușoare prin inima pădurilor pentru refresh-uri.

Ne-am aventurat pe potecuțe și ne-a ieșit în față o unealtă prin care puteai asculta murmurul pădurii. Am pus și eu urechea…ciudat, am auzit ce aud de mai bine de cinci ani. O micuță zână ghidușă s-a gândit să-mi șoptească secrete.

DSCF3411

La mică distanță, am întâlnit reprezentat, pe trunchiul unui copac, ceasul creșterii lui, și puțin mai la dreapta, în secțiune, era o bocșă, și așa am înțeles procesul tehnologic prin care se obține mangalul.

DSCF3416

Bocșele nu sunt doar niște grămezi de lemne. Sunt dispuse radiar, sunt niște cuptoare, iar în mijloc se lasă lemnul să ardă mocnit, până se obține mangalul- cărbune ușor sfărâmicios obținut din arderea incompletă a lemnului.

DSCF3423

 

Am mai mers noi ce-am mai mers…. și zărim că stă cuminte și tăcut un instrument muzical. Am răsplătit și noi păsărelele pădurii cu o încercare la un țambal de lemn. Mai are rost să spun că sunetele aveau o putere magică? Eram realmente fermecați. E uimitor impactul uriaș și benefic pe care îl au lucrurile mărunte, simple.

DSCF3438

Mai departe, în drumul nostru, am dat binețe și omului sculptat în trunchi de copac. Era foarte serios, dar a acceptat să facem o poză.

DSCF3474

Un joc fascinant, mai ceva ca ouăle cu surprize pentru copii, a fost tăblița cu arborii din pădure. Fiecare ușiță ascundea imaginea unui copac. Notez aici, ca să nu uit, eu am ridicat ușița cireșului sălbatic.

DSCF3491

După câțiva pași, ne-am mai luat puțină energie din sunetele unui alt instrument muzical confecționat din lemn.

DSCF3498

Este un traseu terapie. Recomand cu toată căldura atât copiilor, cât și adulților. Oricât de morocănos sau împovărat de gânduri esti, aici te reîntânelnești cu copilul din tine, cu libertatea.

Într-un luminiș, zărim un loc de joacă, în care piesa de rezistență a fost o tiroliană. Am petrecut și aici câteva minute de copilărie, apoi ne-am continuat drumul.

Ca să nu uităm unde suntem, pe teritoriul cui ne plimbăm, dăm nas în nas cu el….legat fedeleș, zâmbea resemnat din mijlocul mlaștinii.

DSCF3526

Aventura noastră s-a terminat odată cu apusul încântător, la o piatră magnetică în care, pentru reglarea bioritmului, trebuia să-ți pui capul într-un lăcaș. Sceptică de fel, am refuzat inițial, apoi am vrut doar să aud acele vuiete care se auzeau din piatră. Un pic creepy.

DSCF3552

Fermecați și obosiți ,cu părere de rău că s-a terminat atât de repede, am plecat spre mașină. Dar ce vedem pe un zid? Un anunț că în ziua următoare începe un festival la castel ,, Mediaevalis Cultus”. Păi…puteam noi să lipsim?

A treia vizită.

Ne-am echipat din nou și ne-am înfățișat pentru a treia oară la castel.

DSCF3639

Am fost atrasă magnetic de umbra deasă a unui tei, unde se desfășura, sub privirile câtorva spectatori, o scenetă. Spiritul teatrului m-a cuprins iremediabil. Chiar dacă nu înțelegeam o boabă germană, tot mi s-au bulucit lacrimile în ochi. Mă cuprind fiorii și când merg la teatru pentru copii. Teatru este un subiect sensibil, presărat cu lacrimi de emoții necunoscute și inexplicabile, dar despre asta am să scriu un alt articol. Cert este că a treia vizită a debutat cu emoții înălțătoare.

DSCF3656

În restul zilei, micuța noastră ne-a plimbat de la un joc la altul, pentru că toată curtea castelului era amenajată cu jocuri pentru copii și am văzut tot felul de lucruri încântătoare.

DSCF3665

DSCF3698

DSCF3717

Castelul lui Frankenstein, cu toată povestea lui și cu tot ce ne-au dezvăluit împrejurimile, rămâne locul meu de suflet din această zonă.

Călătorii, amintiri din suflet

Regina Maria

 

37348125_2574348555924416_4306562651137245184_n

Regina Maria

       Astăzi, 18 iunie 2018, se împlinesc 80 de ani de când Regina Maria a trecut în neființă sau, cum îmi place mie să spun, a cunoscut o nouă formă de viață. Coincindența a făcut ca în această vară să am parte de o excursie în Bulgaria. Evident că în lista de priorități a existat vizitarea Castelului Reginei Maria din Balcic, numit și ,, Cuibul liniștit”.

            DSCF1796

             Aici era reședința de vară a Reginei, era locul preferat, unde dorea să-și lase inima spre odihna veșnică.

            Am pătruns în curtea castelului pe o portiță îngustă și am urcat niște trepte pietruite străjuite de niște ziduri care formau un culoar îngust.   

           Deși aveam harta, cum-necum am ajuns prima dată la locul de unde Regina contempla marea.  Era un scaun de piatră la care am stat preț de câteva minute magnifice și am privit toată frumusețea ce se desfășura sub privirile Reginei.

37319484_2574303069262298_8957132528913743872_n

            Am plecat pe aleile romantice, luminoase care găzduiau ființa regală, care știu muzica pașilor , care cunosc amprenta gândurilor ei.

    37331071_2574302849262320_8328103146433806336_n

          Lacuri mici cu nuferi, uși misterioase, flori colorate și briza mării mă învăluiau și transpuneau în alte timpuri.

         Castelul este modest. Încăperile sunt mici, văruite în alb, iar mobila e predominant neagră.

         N-am rezistat tentației și mi-am făcut o poză în oglinda care a reflectat imaginea  vie a Reginei.

  oglinda

          Am pătruns în salonul care avea ferestrele spre marea infinită. În același salon, într-un colț era locul în care se odihnea. Un pat mic păzit de un tablou care o înfățișa pe regină într-un cadru nocturn, cu marea în spate. Au urmat sala de baie și alte încăperi foarte mici, în care am admirat mobila minuțios sculptată, dusă până la rang de artă.

  

37340095_2574303322595606_5535568251557249024_n

 

37410034_2574302662595672_4844112636121448448_n

 

37393390_2574303199262285_2537474293453815808_n

 

         O grădină cu un impresionant număr de specii de flori m-a acaparat iremediabil, contribuind la tabloul amintirilor cu amprentă puternică. De asemenea, există și o grădină botanică, unde poți admira o sumedenie de specii de cactus.

DSCF1842

DSCF1870

 

DSCF1925

DSCF1901

     Când mă plimbam printre aleile magnifice, m-a trecut un gând: ,, Cu o așa viață trăită într-un asemnea loc de o inegalabilă frumusețe, moartea chiar e regretabilă….aici să tot trăiești o mie de vieți.”

      Romantic și modest, plin de culoare naturală, parfum și triluri diverse, mister și melancolie, putere și visare. Un mix înălțător.

     Castelul are o aură benefică. Simți o stare de calmitate, de iubire. Eu m-am simțit ca acasă la mama. Când pașii mi se îndreptau spre ieșire, parcă cineva rămânea în urma mea spunându-mi că mă mai așteaptă.

DSCF1904

DSCF1914