Bavaria

  August, 2015. O mare de oameni în jur, iar în brațe țineam strâns o lume sclipitoare: puiul meu... de doar doi ani. Eram în aeroport; noi două și mulți oameni. Mai aveam libere  două degete, în care țineam biletele, căutam poarta 13, și mă rugam doar ca micuța să fie liniștită la primul ei…

#Castel Thurant, #Castel Eltz

Fiecare zi liberă este un prilej de-a pune la cale o escapadă. Așadar, punem gps-ul la treabă, care deja face parte din familie. Destinații: #Castelul Thurant Mergând pe un drum șerpuitor printr-o pădure bătrână, zărim o alee înspre care am pornit pentru a ajunge la destinație. Coroanele copacilor se uneau formând un tunel aflat într-un…

Topolog

1 septembrie. Prima zi de toamnă, anotimpul sufletului meu. M-am născut toamna, am zâmbit primăvara, am trăit vara și am dezlegat mistere iarna. Ploile de toamnă îmi umplu sufletul cu unde curcubeice, îmi zâmbește existența și ador să mă culcușesc sub o păturică atunci când prin fereastra larg deschisă își fac loc firișoare reci de…

Austria- Hallstatt

Dacă aș alege vreodată să mă mut în altă țară, aș alege Austria. Uneori te îndrăgostești și faci alegeri fără motive, însă disciplina din țara asta m-a făcut să o ador. Până și iarba este tăiată milimetric, totul este ordonat, sclipitor, viu și toți oamenii sunt harnici. Ei nu așteaptă autoritățile să le ia gunoiul…

#Frankfurt pe Main #Mainz

  Odată cu înaintarea în vârstă, mi s-au activat unele trăsături pe care credeam că nu le am. Înainte, vizitam locuri într-un mod firesc, natural. Azi, tot ce vizitez are un suflu aparte. Ca atare, pentru că-mi plac sentimentele care mă învăluie când sunt într-un loc nou, întocmesc o listă cu tot ce pot vizita.…

Letea

  Când simt parfumul verii, mă apasă un dor plăcut și dureros, melancolic și înălțător. Mă renaște. Este dorul de Letea. De ce vara? Vara mi-o petreceam la bunica, la Letea. În 2012, după 17 ani, timp în care n-am mai fost în acest sat, mi-am făcut curaj să calc tărâmurile magice ale copilăriei. Satul…

Castelul Frankenstein

      Pe bune! Cine n-a auzit de Frankenstein? Mie mi-a marcat anii de liceu. Am vizionat filmul într-o noapte, cu lumina aprinsă...pentru că mă cuprindeau stări de teamă, dar mă fascina  subiectul și nu puteam să închid televizorul. Apoi am găsit cartea și mai multe variante cu mitul Frankenstein.  Anii au tot trecut…